Un alt fel de singurătate

În multe rînduri mi-am pus întrebarea aceasta: de ce îmi este teamă cel mai mult? Deşi parcă n-aş vorbi în termeni de temere. Hai să spunem mai repede: ce anume nu aş vrea să mi se întîmple cel mai mult şi mai mult?

Uneori nu mă gîndeam prea mult la chestia asta şi treceam peste zicîndu-mi că o să am timp a mă gîndi. Alteori, tratam subiectul în glumă şi-mi spuneam că o să ştiu la momentul potrivit.

Însă sunt lucruri care nu au un moment potrivit, fiindcă atunci cînd se întîmplă poate fi prea tîrziu pentru a te mai ajuta cu ceva faptul că te gîndeşti la ele. Ar fi trebuit să te gîndeşti înainte ca să poţi face ceva. Sau măcar să ştii la ce să te aştepţi iar dacă alegi să nu faci nimic să ştii de ce ai ales asta.

Astfel că vin momente ca acesta mă gîndesc şi îmi zic că ceea ce nu aş vrea să mi se întîmple cel mai mult şi mai mult ar fi să rămîn singur. Dar nu acea nesingurătate exclusiv fizică în care să mă aflu înconjurat în permanenţă şi cu orice preţ de oameni, cunoscuţi sau nu, să fie cineva mereu în faţa ochilor mei, lîngă mine, să mă ţină de mînă şi să-mi confirme din 5 în 5 minute că e acolo şi că ţine la mine.

Nu! Ci n-aş vrea să mi se întîmple acea singurătate în care deşi eşti înconjurat de oameni nu simţi nici măcar un suflet care este lîngă tine, chiar dacă nu totdeauna cu tine, care rezonează pe aceeaşi frecvenţă cu tine, care ştii că îţi va fi alături orice s-ar întîmpla, la care este de-ajuns să te gîndeşti pentru a te simţi fericit şi să-ţi răsară un zîmbet pe chip.

Căci închisoarea nu e musai să aiba gratii de fier pentru a fi singur şi izolat. Poţi fi la fel de singur chiar şi atunci cînd ai cutreiera în orice colţ al lumii ţi-ai dori, pentru că mintea poate fi, uneori, cel mai înverşunat temnicer al sufletului tău.

Şi, orice ar fi, nu vreau ca sufletul să nu-şi poată găsi acea rezonanţă cu care să se acordeze doar pentru că mintea are temerile sale izvorîte din captarea urîtului din jur. Mintea mea poate să capteze ce vrea, dar n-am s-o las niciodată să-mi împiedice sufletul să simtă.

7 Responses to Un alt fel de singurătate

  1. clari spune:

    da,de acum incepe adevarata cautare, va fi mai interesanta si mai placuta.

  2. thornofrose spune:

    Dacă mintea impiedică sufletul să simtă.. nu mai suntem oameni.. suntem roboţi ruginiţi din cauza ploilor de gânduri..

    • Egumenul Sanctuarului spune:

      Ce-aş mai putea să comentez!? Ai grăit atît de frumos! N-ai cumva şi tu nişte cuvinte nerostite pe care ai vrea să le aduci în Sanctuar? Aşa, în chip de „guest post” 🙂 Think about it… 😉

  3. thornofrose spune:

    Cred că am prea multe şi nu le pot ordona. Sau nu ştiu de unde să încep.. Sau..

  4. thornofrose spune:

    Poate… De multe ori simt că nu găsesc cuvintele potrivite care sa exprime exact ce vreau să spun. Ba da, vreau să încerc..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: